Indiferent despre ce boală ar fi vorba, prima observaţie pe care o fac medicii este prevenţia. Să vedem ce putem face pentru prevenirea gripei.
În anotimpul rece suntem expuşi la numeroase boli. Sistemul imunitar este afectat, răcim mai repede şi viruşii se răspândesc mai repede. Nu ajunge doar o alimentaţie echilibrată şi cu multe vitamine. Cei mai mulţi medici sunt de acord că pentru prevenirea gripei un rol important îl are somnul, deoarece un organism obosit, extenuat este învins mai uşor de gripă. Deci, pe cât este posibil, trebuie să dormim mai mult în această perioadă.
Al doilea factor esenţial este consumul mare de fructe şi legume crude, mai ales citrice care conţin multă vitamina C. Trebuie avut în vedere şi consumul de lichide. A se consuma mult ceai sau suc de fructe proaspăt stors. Dintre ceaiuri se recomandă amestecul de sunătoare, gălbenele şi lămâiţă, acestea întăresc sistemul imunitar. Iar odată pe săptămână se recomandă a se ţine o zi de fructe sau de lichide.
Nu trebuie să uităm ca acasă şi la locul de muncă să punem în umidificator câteva picături de ulei de eucalipt, citrice sau mentă. În final, dar nu în ultimul rând, a se face exerciţii uşoare de respiraţie, pentru că acestea întăresc organele respiratorii.
Ce recamandăm?
- Proimmunity
- Béres Drops Plus