În prezent deja toate reclamele despre medicamente atrag atenţia să fim precauţi, să consultăm un medic sau un farmacist înainte de administrarea medicamentelor. Ele, dozate necorespunzător, pot avea consecinţe grave. Pentru a le evita pe acestea trebuie să respectăm cu stricteţe programul prescris de medic.
După consultarea medicului trebuie clarificat cât timp trebuie să luăm medicamentele şi să ne interesăm de eventualele efecte secundare. După ce am ajuns în posesia medicamentelor, primul lucru este să citim cu atenţie prospectul şi să respectăm prevederile acestuia. Conform prospectului medicamentele trebuie păstrate într-un loc răcoros şi ferit de lumină, dar unele dintre ele trebuie ţinute neapărat în frigider. A nu se pune medicamentele în altă cutie, a se păstra în ambalajul original. Chiar dacă trebuie să luăm medicamentele noaptea, niciodată nu e bine să le înghiţim pe întuneric, deoarece există pericolul schimbării lor.
Este interzis să administrăm orice fel de medicament cu alcool, pentru că neutralizează efectele benefice sau pot apărea efecte secundare serioase. Nu trebuie să păstrăm medicamentele expirate, e necesar să le îndepărtăm neapărat din casă. Dacă trebuie să luăm mai multe medicamente, să facem o listă cu orele de administrare. E foarte important să întrerupem administrarea medicamentelor şi să anunţăm imediat medicul dacă observăm efecte secundare în timpul tratamentului.
Medicul poate decide înlocuirea medicamentului cu alte produse sau dacă el consideră, poate creşte doza sau poate recomanda utilizarea în paralel a altor medicamente.